AICI SE REPARĂ IEFTIN ROATA NOROCULUI, Camil Petrescu, ediție de Alexandru Buican, ACTAEON BOOKS, BAIA MARE, 2018

Editura ACTAEON BOOKS din Baia Mare inițiază Seria de Autor Camil Petrescu, Colecția RESTITUTIO care își propune să readucă în actualitate un scriitor pe cât de celebru, pe atât de puțin cunoscut. Prima piesă restitutivă editată o constituie drama Aici se repară ieftin roata norocului, netipărită niciodată în volum, și aceasta la mai bine de șase decenii de la moartea autorului. În septembrie 1956, cu şapte luni înainte de moarte, Camil Petrescu făcea un inventar al lucrărilor literare pe care, datorită bolii, era posibil să le lase în manuscris: „…În ceasul acesta al unei sănătăţi falimentare, prin abuz de muncă şi din alunecare peste timp, mă găsesc dator cu volumul al treilea din Un om între oameni, cu pregătirea pentru tipar a poemului eroi-comic Papuciada, de asemenea cu pregătirea pentru tipar a pieselor Caragiale şi Aici se repară ieftin roata norocului, toate de neocolit, care nu pot fi lăsate în drum…” Şi temerile sale se vor dovedi întemeiate. După trecerea în neființă a autorului, survenită la 13 mai 1957, Caragiale în vremea lui primeşte „bunul de tipar” în octombrie 1957; volumul al III-lea din Un om între oameni primeşte şi el bun de tipar în decembrie. Papuciada va trebui însă să mai aştepte (până în iulie 1966). Legenda spune că întârzierea s-ar fi datorat personajului Urs din epopee, existând teama că acesta s-ar fi putut să fie identificat drept o aluzie la ursul rusesc. Dar Roata norocului va avea soarta cea mai ingrată. După o încercare de tipărire, fragmentară, în Luceafărul, în august 1959, două acte se vor tipări în revista Teatrul, în august 1960. De atunci, deci de exact şase decenii, tăcerea, ca să nu spunem uitarea, s-a aşternut asupra acestei lucrări — până la această primă ediţie. Nota redacţiei revistei Teatrul, ce însoţeşte cele două acte, are un caracter confuz, aruncând un val de incertitudine asupra acestei piese atât de nenorocoase. Câteva afirmaţii, făcute fără simţul responsabilităţii în precizări, ar putea crea impresia că ne aflăm în faţa unei lucrări incomplete: „în această ultimă, nedefinitivată piesă”; „din păcate, Camil Petrescu nu şi-a putut realiza piesa până la capăt”, se afirmă acolo. Dar, tot în cursul acelei note se spune că: „piesa se numea în versiuni anterioare…” şi că scurtul fragment, tipărit în facsimil, provenind din actul trei din „versiunea 1957”, era un „fragment care nu se găseşte, de altfel, în nici una din versiunile complete ale piesei”. Avem deci de-a face, până la urmă, cu o piesă completă. Nici nu s-ar fi putut astfel, de vreme ce Camil scrisese mai multe „versiuni anterioare”, ale acestei piese buclucaşe „la care lucra de câţiva ani”. În cazul piesei Aici se repară ieftin roata norocului, din câteva versiuni, nu se mai găseşte nici una! Şi, totuşi, ea este una dintre cele mai interesante ale lui Camil, datorită tematicii ei şi datorită epocii în care a fost scrisă. Proiectele Bălcescu (teatru, proză, scenariu cinematografic) şi Caragiale erau menite doar a justifica o existenţă socială la suprafaţă. Era filozoful cel care se ascundea în spatele unor evocări istorice, în vreme ce lucra la doctrina sa, Substanţialismul, ce nu mai putea să vadă lumina tiparului în noile condiţii politice. Apoi, abordarea aceleiaşi epoci într-o lucrare de proporţii, cum e piesa Aici se repară ieftin roata norocului, înseamnă cu adevărat revenirea lui la literatură. Piesa nu e mai puţin „crudă” în investigarea psihologiei precare şi triviale a „burgheziei româneşti” care, în mediul ei de pauperitate morală, încerca să se „adapteze” realităţilor. Dar, o analiză a poziţiei scriitorului faţă de evenimentele din 1944 nu poate fi făcută în absenţa actului III, final, al piesei. Numai descoperirea lui, şi reintegrarea întregii lucrări „sistemului” camilpetrescian, poate da o imagine exactă a ceea ce s-a numit „colaboraţionismul” lui cu noul regim în acel „deceniu obsedant”. Refugiul său în trecutul neutru să fi trezit vreo suspiciune de „evaziune” de adeziune? Mai mult decât probabil, dar iar o chestiune la care n-am căpătat încă răspuns… Textul tipărit de Editura Actaeon Books îl reproduce pe cel din revista Teatrul. Cum acolo numerotarea scenelor şi tablourilor nu e întotdeauna logică, editorul a corijat această carenţă. În lista personajelor figurează şi nume care nu apar pe parcursul celor două acte şi presupunem că ele s-ar găsi în actul al III-lea. De asemenea, unele personaje, care apar însă, nu sunt trecute în listă. Fireşte că menţiunea „în ordinea intrării în scenă”, n-are relevanţă. De aceea s-a optat pentru trecerea celor două personaje absente din listă — Corloiu şi Lazăr — la sfârşit.